Leul alizeu

A obosit bătrânul leu

să poarte-atâtea lupte,

și nu mai e la apogeu,

cu lauri să se-nfrupte.

 

Se odihnește-acum, e trist,

retras din viața-i dură,

nu e nici laș, nici defetist,

e doar sătul de ură.

 

A obosit și nu mai vrea

iubirea agitată

a celei care-a fost cândva

leoaica adorată.

 

Privirea lui ce strălucea

fixează calm pământul

ce, într-o zi, îl va-ncăpea

și îi va fi mormântul.

 

Doar gândul lui, mereu la ea,

o mai aduce-alături

exact așa cum o știa

din vechile desfături.

 

A obosit bătrânul leu,

dar încă o iubește

în visul lui, ca alizeu

ce tainic îi grăiește.

 

Din vol. “Călător prin gânduri”