Ușa secretă

În lumea ascunsă de cețuri și nori,

Ferită de rele și ochi muritori,

Din mica poiană, se-aude un cânt

Ce, lin, se ridică pe aripi de vânt.

 

Se clatină frunze, atinse, pe rând

De sunete care, spre zare zburând,

Își poartă povestea ce pare un vis

Trezit dintr-un somn care-l ține închis.

 

E-o mică prințesă ce cântă în zori,

Punându-și pe cap o cunună din flori.

O rază de soare o-nvăluie, cald,

Iar ochii-i lucesc în culori de smarald.

 

E straniu tabloul și greu de descris,

Amestec de vis c-un real paradis:

Pădurea în care copacii zâmbesc,

Insecte și păsări se joacă, vorbesc,

 

Din flori se înalță și zboară perechi

Mici zâne venite din timpuri străvechi,

Iar multe-animale se-adună, treptat,

În mica poiană… Un loc fermecat!

 

Ea vine adesea, din vechiul tărâm,

În care natura e doar caldarâm,

Copacii sunt blocuri, iar iarba-i gunoi,

Chiar râul e-asfalt cu mașini în șuvoi.

 

Cântarea de-acolo îi sparge-n timpan

Fragmente și cioburi de zgomot dușman,

Iar aerul pare bolnav și stingher,

Lipsit de lumină, de Soare și cer.

 

De-acum, a-nvățat cum să scape de chin,

Și-nvârte o cheie ce pare-un suspin

În ușa secretă ce-o trece prin nori

Spre lumea de vis, unde-s alte valori.

 

O lume în care iubirea-i un cânt

Ce rar se aude acum pe Pământ,

O lume în care durerea-i trecut,

Iar timpul se scurge încet, neștiut.

 

Se-oprește din cântec spre seară, deodat’,

Aude un sunet continuu, ciudat,

Privește, tăcută, în spațiul real,

Prințesa ce doarme … pe-un pat de spital.

 

Din vol. "Zece"