Ecoul din astral

Undeva-n adâncul muntelui ascuns,

Încolțea sămânța unui suflet nou,

Gata să pornească, spre a-i fi răspuns,

Unei rugi ce-așteaptă, din astral, ecou.

 

Îi creștea puterea, iar lumina sa

Pătrundea pereții, căutându-și drum

Ca un râu de lavă ce s-ar înălța

Din adânc de munte, sub un cer de fum.

 

Clocot, freamăt, vuiet, nori cuprinși de foc,

Vânt pornit s-anunțe lumilor de jos

Nașterea acelei ce-și va face loc

Într-un lut ce-așteaptă, sacru și sfios.

 

Și-a-nceput lucrarea, plămădind întâi

Trupul de regină gata a-l primi

Pe acela care, sub al ei călcâi,

Va jura, pe viață, că o va iubi.

 

Terminând lăcașul inimii-n final,

A creat ființa ce va fi, mereu,

Un ecou al rugii care, din astral,

A-ntregit puterea sufletului meu.

 

Din vol. “Cântecul visurilor”