Hipnoză

Nicio pasăre nu cântă în izlazul ars de Soare,

Niciun tril de ciocârlie nu se cerne din văzduh

Peste florile-nsetate și o lume-n care doare

Orice rază ce rănește cu asprime în zăduh.

 

De-ar avea-n corole rouă, poate-ar plânge, -ar suferi,

Toate florile acelea ce se clatină-n văpăi

Când o adiere blândă se milește de câmpii

Și mai trece, ca o boare, printre razele călăi.

 

Niciun fluture nu zboară prin căldura de cuptor

Care-ascunde-atâtea plase ce-i așteaptă, nu se văd

Printre firele de iarbă fără semn de abator

Gata să-i primească-ntrânsul pentru-al vieții lor prăpăd.

 

Doar un trandafir sălbatic mai zâmbește către cer

Din petale ce se roagă pentru picurii de ploaie

Ce le-ar face să-și dezlege miezuri pline de mister,

Nevăzute, neștiute, sub splendoare-atâtor straie.

 

Când pe cer apar , năvalnic, umbre negre de Infern,

Totul pare să-și revină dintr-o stare de hipnoză

Și să tremure-n plăcerea stropilor ce, brusc, se cern,

Peste lumea-n care-un flutur e îmbrățișat de-o roză.

 

Din vol. “Călător prin gânduri”