Perfect

Să-ți cânt ceva, căci tu … nici voce n-ai,

Cum n-ai miros, iar la culori … ia stai! -

Că-mi amintii că ai ceva defect

Și pe la cap. Iubite, ești suspect!

 

Mă tot gândesc la ce mi-oi fi făcut

Ori ce-oi fi spus … Eu, bleagă, te-am crezut

Și mi te-am înfruptat o-ntreagă noapte

Cu ambele-amândouă fructe coapte

 

Și cu ce mai aveam, doar știi și tu

Că nu puteam să te tratez cu “Nu!”

Când mai mereu paharul îmi umpleai

Și mă tratai – mă rog! – cu ce aveai.

 

Și-acum … ce să mai fac? Îți cânt, că de! -

Tu voce n-ai, dar ai un oarece

Cum alții n-au și … ce mai confundai?

Doar trandafirii roz cu cei corai?

 

Hai, spune drept, nu inventa vreo scuză:

M-ai confundat, iubitule, c-o muză

Și-am devenit, confuziei, efect?

Căci, dacă da, atât îți spun: perfect!

 

Din vol. “Dor de lele”