Atât de albă

Tu-mi înfloriseși într-un gând,

Eu ți-ncolțisem în priviri,

Și ai zâmbit spre soare, când

Mă îndreptam spre noi iubiri.

 

Erai atât de albă, tu,

Și la-nceputul vieții eu,

Încât n-am îndrăznit un “Nu!”

Zărindu-te în drumul meu

 

În zbor, priveam cum, din pământ,

Se înălțau spre soare mii

De flori, în adieri de vânt

Și-n cântece de ciocârlii.

 

Un fulg plutind prin ceruri, eu,

Iar tu … frumoasa dintr-un lan.

De ce m-ai rupt din zborul meu

C-un alb atât de diafan?

 

Din vol. “Călător prin gânduri”