Ceasul meu

Cu ceasul meu, nu știu ce s-a-ntâmplat:

De-o vreme nu mai merge cum mergea

Și nici nu pot să-l duc la reparat,

Căci el e altfel, nu-i de ici-colea.

 

L-am dobândit la schimb, pe-un măturoi,

De la o babă proastă ce-l voia

Și nu să măture cu el gunoi,

Ci doar să zboare – ea așa zicea –

 

A mers ce-a mers și se-auzea “tic-tac”

Mai tare “tic” și “tac”-ul mai deloc,

Știți, cu nevasta: când ea “Tic!”, eu tac

Și de-aia-n căsnicie am noroc.

 

Când apăsam butonul ăla mic,

Îmi arăta doar ora câtă e

Și-n rest era – pe cinstea mea! – nimic,

Nu ca acum, când tot mă ia cu “Ce?”

 

Adică eu, cumva, să îi răspund

La “În ce timp?”. Păi, ăsta e normal?

Mi-apare-acolo-n mijlocul rotund

Și nu vă mint: apare și-i real!

 

Sunt supărat și cred că o să-i scriu

Că în potoape vreau, de mai încearcă,

Dar mă gândesc: “Pot, înapoi, să viu

De-acolo, de la Noe, dintr-o arcă?”

 

Din vol. “Hai, pa!”