Lanțuri

Încremenită-i marea sub norii de furtună

Și-n liniștea-i adâncă îmi pare-a auzi

Ecouri din străfunduri ce urcă, se adună

Și își încep cântarea din lumea de stihii.

 

Începe-un dans al ploii, al vântului sălbatic

Pornit să urce totul deasupra unui hău

În care-o siluetă apare fantomatic

Și mă dorește pradă a cântecului său.

 

Îmi leg închipuirea cu lanțurile grele

A celui care crede că-n viață-i un destin

Și nu-i aud cântarea, nici vorbele acele

Menite s-amăgească și altul să devin.

 

În rana ce-mi apare, se-nchide lanț și chin,

Dar cerul meu se schimbă și e de-acum senin.

 

Din vol. “Călător prin gânduri”