Cavalerul nopții

Tăcerea apei reflecta spre mine

mănunchi de raze rupte din apus

în lupta cu tenebrele marine

ce se doreau luminii mai presus.

 

Din valuri, încercau să prindă cerul

cu ultime-ncordări de străluciri

menite să le ducă-n caruselul

din lumea nesfârșitelor trăiri.

 

Era aproape hăul. Valuri sumbre

veneau să-ncheie crâncenul război,

strângând lumina lor în mâini de umbre

venite din adânc de inimi sloi.

 

Un strigăt și un zbor tăcut, de noapte,

picaj ca în furtuna unui gând

ce se înclină-n fața unor șoapte

pornite din speranțe-agonizând …

 

Din valuri, marea-și pierde giuvaerul,

iar umbre din războiul nemilos

privesc lumini ce pot s-atingă cerul

din pene strălucind, de albatros.

 

Din vol. “Cântecul visurilor”