Paragraful

 

Era ca un vis, ca un tremur de dor,

Ca roua pe buzele arse-n deșert,

Ca puls ce-ngenunche în trupul inert

Cu rugă spre suflet mascat, de actor.

 

Părea că-i real și se cere-mplinit

Pe-o scenă în care-i tăcere și taci

Călcându-ți cuvinte sub pașii ce-i faci

Spre zile ce nu au cărări de venit.

 

E-o liniște-adâncă și-n visul de-acum,

E pace pe câmpuri zidite-n absurd,

Și-n vânt înnoptat, și în geamătul surd

Al clipei ce-și scrie sfârșitul antum.

 

Oftatul e-al scenei, lumina-i din câmp,

Clepsidrele roșii se schimbă în mov,

Pe treptele sacre apare-un alcov

C-un clovn definindu-se-n zâmbetul tâmp.

 

Tu, pură-ntâmplare în visul tăcut,

Declami o poveste cu tot ce n-a fost

Decât paragraful din timpul anost

În care visări s-au născut și-au trecut.

 

Din vol. “Cântecul visurilor”