Copacul din Codrul Visător

În lumea lui din Codrul Visător,

Își tremura frunzișul de-amintiri

Din vremuri vechi, pulsând aprobator

În seva-ntinerită de trăiri.

 

Și totu-n jur părea că, din înalt,

Primește bucuria de a fi

A razelor pornite în asalt

Asupra codrului cu visuri vii.

 

Se unduiau în umbra lui chemări

De ramuri lungi ca urma unui plâns

Al sălciilor care-n depărtări

Se-apleacă sub durerile ce-au strâns.   

 

Le auzea în șoapte vagi de vânt

Ce apărea în trena unui vis                                       

Ori ca ecou al unui vechi descânt,

În lumea viselor, pe veci, proscris.

 

Prin seva-ntinerită de trăiri,

Chemările-i păreau precum un nor

Ce-i mai umbrea frunzișul de-amintiri

Copacului din Codrul Visător

 

Din vol. “Cântecul visurilor”